O prietenie, o amintire, un suspin…

Posted on 30 septembrie 2010. Filed under: Cugetări | Etichete:amintire, prieteni, suspin |

Cel mai bun prieten – cred că am auzit cu toţii această frază. Încă de la grădiniţă ne-am făcut prieteni. Cu ei împărţeam cuburile, culorile şi… copilăria. Mai târziu, în primele clase, eram deja mari (în mintea noastră).  Deja eram la şcoală… cine-i ca noi?… În gimnaziu păşeam spre adolescenţă. Începeam să înţelegem şi să simţim mult mai multe decât până atunci. După, liceul… cea mai frumoasă perioadă. Iubim, simţim, suferim şi dorim. Dar în toate aceste perioade, avem PRIETENI. Da, prieteni. În clasele primare, ne certam între noi: „Care e cea mai bună prietenă a ta?”, „Aia?” şi aşa mai departe. Poate acum nu mai facem asta, însă ştim că deşi avem un cerc de prieteni, fie el mare sau mic, nucleul, dacă îi pot zice aşa, este doar unul. Din tot grupul, doar UNUL e cel mai bun. Doar în unul ai încredere absolută. Sau poate acel/acea persoană nu e din apropierea ta, poate fi de la sute de kilometri distanţă, e un detaliu mult prea nesemnificativ. Indiferent de unde e, el/ea este persoana pe care ne putem baza oricând, la orice oră. Este persoana care nu doar te ascultă, ci te şi înţelege. Şi e numai una! Sincer, în opinia mea, cel mai bun prieten e cel care te pune pe tine înaintea lui. Iar dacă şi tu faci la fel, se formează un echilibru perfect. Aceasta este, pentru mine, adevărata prietenie. Nu iubire, ci prietenie. Dar cea adevărată, care nu trădează, nu minte, nu răneşte. Prietenul adevărat e cel care ştie cum să îţi zică mereu: Nu te întrista că s-a sfârşit, bucură-te ca ai şansa la un nou început!

Articole similare:

1. Nu te întrista că s-a sfârşit, bucură-te ca ai şansa la un nou început!
2. Te relaxează?
3. Compunerile mele, episodul I
4. Tristeţea, una dintre bolile sufletului