Compunerile mele, episodul I

Posted on 7 septembrie 2010. Filed under: Un fel de 2 feluri | Etichete:16, 1993, ani, Dani, Daniel, de ce, Doamne, mama, parinti, viciu |

Am dat din întâmplare zilele astea peste un fişier cu nişte compuneri mai vechi scrise de mine în urmă cu câţiva ani. Le voi posta pe rând în speranţa că vă vor plăcea. Prima se intitulează „Doamne, oare de ce?” şi a fost scrisă într-un moment în care nu mă simţeam prea bine, iar asta cred că se observă şi în conţinutul ei.

Doamne, oare de ce?

În anul 1993 a venit pe lume un băieţel: Daniel. Viaţa acestui dulce copilaş cu ochii albaştrii şi părul blond ar fi trebuit să fie altfel. Dar NU e aşa.

Daniel provine dintr-o familie de oameni muncitori, însă părinţii lui au divorţat când el avea patru ani, vârstă la care un copil trebuie să înveţe a desena şi a se juca şi nu a fi obligat să înţeleagă de ce părinţii săi nu sunt împreună. Daniel a rămas cu mama lui, o persoană blândă care a reuşit, împreună cu bunicii băiatului, părinţii tatălui, să-i acorde o educaţie aleasă, dar mai ales, multa dragoste.

Ani după ani, Daniel al nostru s-a întrebat de ce nu are şi el o familie formată din obişnuitul „mama, tata şi copilul”. I-a fost greu a înţelege de ce părinţii lui nu s-au putut înţelege la fel ca părinţii altor copii de la grădiniţă şi apoi de la şcoală. De nenumărate ori şi-a pus întrebarea: „Doamne, oare de ce?”, dar nu ştie dacă va afla vreodată răspunsul.

De mic, a fost crescut de părinţii tatălui, motiv pentru care s-a apropiat mai mult de aceştia decât de ceilalţi bunici. Părinţii tatălui au ştiut, după cum am mai spus, să-i acorde multă, multă dragoste, dar bănuiala mea este că totul ar fi putut fi altfel dacă cineva ar fi înţeles că familia este mai importantă decât un nărav rău.

Când Dani avea nouă ani, mama lui s-a recăsătorit. Această căsătorie i-a adus băiatului un minunat frate pe care îl iubeşte nespus de mult, acest frate fiind singurul motiv pentru care Daniel se poate bucura de această căsnicie.

Tatăl vitreg este o persoană cu acelaşi nărav ca şi tatăl natural, motiv pentru care băiatul nu duce nici alături de acesta viaţa pe care şi-ar dori-o. Deşi mama lui Daniel, Adina face tot posibilul pentru a îmbunătăţi relaţia dintre acesta şi tatăl vitreg, cel din urmă refuză a înţelege drama prin care a trecut copilul la doar patru ani , necăjindu-l fără motiv şi fără rost.

Pot spune că Daniel are noroc că mama sa nu face diferenţe între el şi fratele lui, Cristian. Aceasta îi iubeşte nespus de mult pe amândoi şi încearcă pe cât posibil să fie şi mamă şi tată pentru copilul ei. Bunicii din partea tatălui, tanti Maria şi nea Ghiţă fac şi ei tot ce le stă în putinţă spre a-l face fericit pe Daniel, în special bunica, care îi acordă tot sprijinul pe care dânsa îl poate oferi, având la rândul ei câte o bucurie de la nepotul său, deoarece nu se poate bucura de băiatul său cel „năzdrăvan”.

Relaţia dintre Dani, un băiat simplu dar care a învăţat când şi cum trebuie să facă lucrurile şi Cristi, fratele său este o relaţie extrem de frumoasă: se iubesc şi se înţeleg foarte bine.

Acum, la 16 ani, Daniel trebuie să înveţe a depăşi greutăţile vieţii şi a se strădui spre a nu-i călca pe urme tatălui său, un om priceput în ale muncii dar distrus de un viciu mult prea banal…

Închei povestirea printr-un mesaj:

…Dragi părinţi, înainte „de a vă da” copiii pe un viciu, gândiţi-vă: POATE CĂ ODATĂ VĂ VA PĂREA RĂU!