Detaliul vieţii

Bună, numele meu este Vlady, am 18 ani şi sunt din Sibiu. Sper ca această colaborare cu Cody să vă fie pe plac şi să reveniţi cu drag pe pagina mea!

De câte ori aţi fost cu adevărat fericiţi?De câte ori v-aţi simţit mai speciali decât ceilalţi? Tocmai aceste fapte reprezintă detaliul vieţii!

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

– 27 februarie 2011: Inițierea propriu-zisa

În urmă cu 25 de zile, la începutul acestei luni am postat primul articol pe acest blog şi îi mulţumesc lui Cody pentru găzduire, susţinere şi încredere! Se pare că timpul din ultima perioadă nu mi-a permis să continui această lungă istorie a Detaliului Vieții, așa că, acum am şanșa de a vă destăinui o mică parte din faptele ce vor urma și anume:

Inițierea propriu-zisă

Nu contează cărui cult aparține fiecare, deoarece în fiecare dintre acestea există un ideal, spre care tind toti aspiranții confesiunii/mișcarii respective.Pot afirma faptul că exista 3 grupuri de oameni, care la rândul lor vor constitui două grupuri, definite prin caractere polemice, respectiv: Cei care doresc să înțeleagă Detaliul Vieții poate fi catalogat drept primul grup, cei care tratează viața cu superficialitate ca grupul  numărul doi, iar cei care consideră Detaliul Vieții o absurditate exacerbată, numărul trei. Cititorii se pot întreba cărui grup aparține de fapt ultimul din cele enumerate mai sus, iar răspunsul este unul neprevăzut: Cei care doresc sa înțeleagă veșnicul Detaliu al Vieții! Așadar, există două extreme, care se întrepătrund: voința şi destinul; nu poate exista destin fără voință și viceversa. Cu toate acestea voința influențează destinul nostru, destinul nostru își lasă amprenta într-o manieră diversă de a aborda lucrurile: prin trup sau suflet, care, mai târziu, va oblădui cantitatea de încuviințare disponibilă respectiv cât de multă voință suntem dispuși să azvârlim pe frontul vieții de zi cu zi în așa fel încât consecințele să nu aibă urmări “psihico-fatale”(fizicul este corelat psihicului; mintea umană trebuie mai intâi purificată pentru a creea așa-numitul echilibru al mediului intern și extern).

Pe scurt: Cum ne putem pregăti pentru înțelegerea acestui concept?De cîte ori ați așteptat să treacă timpul atât de repede doar pentru a se împlini un anume eveniment? De-a lungul perioadei respective fie ați profitat de timpul rămas prin lucruri neimportante, lipsite de scop, fie ați încercat să comiteți altceva, care să vă fie de folos in viitor, dar nu ați reușit. Câte detalii ale vieții s-au pierdut aici?Mult prea multe pentru a le mai ține evidența;  o trezire la realitate cât mai promptă ar putea recupera din handicap. Încercați în acest timp să vă plănuiți ceea ce va urma după acel eveniment, pentru a scuti timpul necesar de gândire în momentul de vârf sau după. Cînd sunteți nerăbdători din vreun anumit punct de vedere trupul devine greoi, iar procesarea informațiilor aproape inexistentă, plănuiți-vă o parte din viitorul apropiat și anumite cazuri cum pot evolua lucrurile; veți vedea că în timpul rămas puteţi înfăptui  orice doriți, fie esențial, fie trecător, urmând ca, mai apoi, în viitor sa profitați iar de timpul rămas până când veți ajunge la granița planificărilor unde o veți lua de la capăt. Capabili de aceste fapte, puteți fi apți pentru CAPITOLUL I !

__________________________________________________________________________________________________________

– 1 februarie 2011: Care este detaliul vieţii?

Poate vă întrebaţi cu toţii ce este acela detaliul vieţii. Pentru mulţi viaţa este un mod de a se simţi bine, pentru alţii o modalitate de a fi cât mai aproape de spiritualitate, fără a ţine cont ce fel de existenţă implică aceasta. Replica “Doar o viaţă avem”, cunoscută în rândul multor tineri, ba chiar adulţi este spusă printr-o modestie disimulată, rareori cu scopul de a ilustra cât de aventurieră este persoana respectivă.

Cu toate acestea, puţini realizează care este scopul adevărat al vieţii, chiar şi eu care scriu acest articol. Există o serie de numeroase întrebări care pot fi puse şi anume “De ce noi?”,”Cu ce scop am fost/suntem/vom fi aleşi?”,”Cine este responsabil pentru conceptul viaţă?”.Există atât o explicaţie ce ţine de teologie cât şi una ştiinţifică, respectiv Creatorul (Dumnezeu, denumit de creştini) şi Big Bangul. Desigur ştiinţa este un domeniu logic si raţional, pe când teologia ţine exclusiv de gândirea subiectivă, fiind o noţiune relativă. Un lucru este cert, fie că este privit din orice punct de vedere: există un Creator, care se află în spatele tuturor hazardelor, al cărui identitate rămâne însă ascunsă! Mintea omenească este într-o continuă dezvoltare; dacă în urmă cu 3 secole tehnica era un domeniu ce ţinea de ştiinţifico-fantastic, în zilele noastre aceasta este ceva uzual. Practic, după ce populaţia Terrei reuşeşte să exploateze toate schiţele, ce-i sunt date de către Creator, are loc un “upgrade” al inteligenţe umane, mult mai evident decât cel din zilele noastre!

Dacă am sta şi am analiza cât ar dura până la următorul pas, viaţa noastră nu ar mai avea niciun sens. Sunt convins de faptul că singurul lucru rămas nouă este sa profităm de aceasta, având puterea să credem că poate exista ceva şi mai departe de ea! Nu putem face aceasta decât înţelegându-i scopul, care, la rându-i poate fi  înţesat punând cap la cap numeroasele detalii ale vieţii, responsabile pentru  impresia că suntem unici şi că VIAŢA MERITĂ TRĂITĂ DIN PLIN!

De câte ori aţi fost cu adevărat fericiţi?De câte ori v-aţi simţit mai speciali decât ceilalţi? Tocmai aceste fapte reprezintă detaliul vieţii!

__________________________________________________________________________________________________________

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

6 răspunsuri to “Detaliul vieţii”

RSS Feed for M-am mutat pe www.calincocis.ro !!! Comments RSS Feed

nici macar un buton de like (pe care nici nu il vad pe aici) nu mi-ar fi de ajuns sa arat cat de mult mi-a placut pagina asta si respectiv prima postare. felicitari vlady pentru ce ai scris!
si acum sa iti raspund si la intrebari. fericita am fost, chiar foarte foarte fericita. si asa m-am simtit si speciala, pentru ca eram cea mai norocoasa fata din lume. si sunt si acum destul de norocoasa ca am castigat foarte multi prieteni.

Foarte interesanta postarea si in acelasi timp foarte adevarata. Si..chiar au fost momente in care am fost cu adevarat fericita si in care m-am simtit mai speciala decat ceilalti..:)
Asteptam cat mai multe postari de genul acesta :)!

eu viata o vad ca pe o cale pe care o urmezi dar in fiecare clipa iti apare in cale cate o interesectie cu o infinitate de alegeri… si te indrepti acolo unde crezi tu ca poti si e bine dupa alegerile facute!

Sa imi planuiesc ce va urma? Nu. Nu prea mai vreau sa fac planuri de viitor. Pentru ca nu putem sa stim niciodata ce va urma. Chiar daca uneori planuim totul pana la cele mai mici detalii, apare ceva neprevazut si strica totul. Si poate nu mai avem ocazia niciodata sa facem ceea ce planuisem.
Cred in destin, insa consider ca de multe ori noi suntem singurii care putem schimba totul, si niciodata nu ne va pica totul din cer, nu putem astepta sa avem totul asa de-a gata, fara sa facem nimic.


Where's The Comment Form?

  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • Contul meu pe TPU.ro – Psihoyounger

    Raspunsul tau ajuta
  • Categorii

  • Sunt aici:

  • ONG

  • Autori

  • Bancuri :D

    La un bal, se duce unu' la o tipă: - Păpuşă, dansezi? - Da, sigur. - Păi, atunci lasă-mă pe mine să stau pe scaun. :))
  • Detaliul vieţii!

  • Citeşte şi…

    "Paste fericit!", pe Degetzica's Blog (25 Apr. 2011)
  • Susțin:

  • Ghici!

  • :x:x:x

  • Susţin:

    Spune NU drogurilor!
  • Filme

  • Arhivă sondaje

  • Reprezint Transilvania!

  • Promovează bunul simţ!

    Pro Blog

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: