Trece vara! Ce ne facem?

Posted on 9 august 2010. Filed under: Un fel de 2 feluri | Etichete:, , , , , , , |

Acum, aproape de mijlocul lunii august, putem spune că vara e pe sfârşite. Încă nu pot realiza cum de au trecut deja două luni de când bucuros şi parcă uşurat m-am „declarat” în vacanţă. De atunci s-au întâmplat multe, excursii, drumeţii, festivaluri etc. Şi încă vor mai urma, nu spun nu dar mă cuprinde o oarecare nostalgie când mă gândesc că mai sunt puţin peste două săptămâni din vara acestui an.

Festivalul „Sighişoara Medievală” 2010 a fost cu siguranţă una dintre cele mai frumoase „perioade” din această vară. Pot spune sincer că ediţia din anul acesta a celebrului festival a fost mult mai bine organizată decât în anii precendenţi. Apoi, deschiderea Colecţiei Muzeale a Armenilor Transilvăneni din Dumbrăveni, Sibiu, excursiile prin Sibiu, Cluj Napoca, Zalău, staţiunea balneoclimaterică Tăşnad, jud. Satu Mare şi altele reprezintă alte locuri frumoase prin care am ajuns vara asta. În unele din nou, în altele pentru prima oară.

Acum, aproape de finalul verii pot spune că mi-aş dori să o iau de la început, să fie iar iunie, să aştept iar Festivalul de la Sighişoara şi câte şi mai câte… Tot ce îmi rămâne acum, ca şi vouă de altfel este să ne „resemnăm” în faţa „tristului sfârşit” 🙂 care ne bate la uşă, să profităm de ultimele săptămâni de vacanţă şi să ne facem planurile pentru următoarea vacanţă. Când va fi aceasta, ştie fiecare pentru el. Personal, mi-ar place să ajung în două mari oraşe ale României, în care nu am avut încă ocazia să ajung: Timişoara şi Iaşi. Când voi ajunge pe-acolo încă nu ştiu. Ceea ce ştiu însă este că nu mă las până nu reuşesc. Va urma!

Staţiunea balneoclimaterică Tăşnad, jud. Satu Mare (mai mult…)

Read Full Post | Make a Comment ( 1 so far )

  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • Contul meu pe TPU.ro – Psihoyounger

    Raspunsul tau ajuta
  • Categorii

  • Sunt aici:

  • ONG

  • Autori

  • Bancuri :D

    La un bal, se duce unu' la o tipă: - Păpuşă, dansezi? - Da, sigur. - Păi, atunci lasă-mă pe mine să stau pe scaun. :))
  • Detaliul vieţii!

  • Citeşte şi…

    "Paste fericit!", pe Degetzica's Blog (25 Apr. 2011)
  • Susțin:

  • Ghici!

  • :x:x:x

  • Susţin:

    Spune NU drogurilor!
  • Filme

  • Arhivă sondaje

  • Reprezint Transilvania!

  • Promovează bunul simţ!

    Pro Blog

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...