Eclipsa (splendoarea) de aseară…

Posted on 16 Iunie 2011. Filed under: Un fel de 2 feluri | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , |

Aseară am avut ocazia de a fi martor la una din puţinele eclipse de Lună văzute de mine până acum. Acestea au loc în cea mai mare parte de două ori pe an, atunci când razele solare sunt împiedicate de către Pământ să ajungă la Lună. Astfel, de pe Pământ, Luna are un aspect deosebit, luminându-se şi acoperindu-se treptat.

Totul s-a văzut perfect din balconul meu, cerul fiind fără nori; am stat cuminte pe scaun urmărind splendoarea. Următoarea eclipsă  de Lună va avea loc pe 10 decembrie anul acesta, însă una totală va mai avea loc abia peste 4 ani.

Luna avea, după cum puteţi vedea în fotografia de mai jos, o culoare roşiatică, asemănătoare planetei Marte, dând o senzaţie de măreţie. Cel puţin asta am simţit eu: Că acest unic satelit natural al Terrei, a fost, pentru câteva zeci de minute, motivul mirării tuturor persoanelor care au urmărit-o.

Eclipsa totală de Lună, 15 iunie 2011, vedere din Timişoara.

Eclipsa a fost vizibilă în Dumbrăveni pentru că cerul a fost senin complet. La fel s-a întâmplat şi în Târgovişte, Galaţi sau Timişoara. În Bucureşti însă, norii au împiedicat vizualizarea eclipsei. Păcat. A fost un adevărat spectacol, care a durat peste 5 ore, începând de la 20:24.

Pentru mine, aceste fenomene sunt extrem de interesante pentru că le ştiam teoretic, iar live, totul este mult mai interesant. Iubind geografia, am avut nevoie de cunoştiinţe despre acest fenoment pentru naţională şi nu numai, anul acesta, însă cititul din cărţi şi de pe net nu se poate compara cu realitatea.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 10 so far )

  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • Contul meu pe TPU.ro – Psihoyounger

    Raspunsul tau ajuta
  • Categorii

  • Sunt aici:

  • ONG

  • Autori

  • Bancuri :D

    La un bal, se duce unu' la o tipă: - Păpuşă, dansezi? - Da, sigur. - Păi, atunci lasă-mă pe mine să stau pe scaun. :))
  • Detaliul vieţii!

  • Citeşte şi…

    "Paste fericit!", pe Degetzica's Blog (25 Apr. 2011)
  • Susțin:

  • Ghici!

  • :x:x:x

  • Susţin:

    Spune NU drogurilor!
  • Filme

  • Arhivă sondaje

  • Reprezint Transilvania!

  • Promovează bunul simţ!

    Pro Blog

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...