Archive for 21 mai 2011

Răspunsul unei cugetări

Posted on 21 mai 2011. Filed under: Cugetări, Trust The Love | Etichete:, , |

În februarie scriam articolul acesta. Dacă nu l-aţi citit, vă invit să o faceţi, pentru că articolul de azi e continuarea sau poate, răspunsul întrebărilor celuilalt.

Întrebam atunci care este rolul fiecăruia dintre noi, încercam să lămuresc dacă viaţa este o condiţie suficientă şi pentru a fi, nu doar pentru a exista. Defapt, totul a pornit de la un citat aflat în Sighişoara, care spune: “Viaţa este o condiţie necesară pentru a exista dar insuficientă pentru a fi. Fă-ţi datoria şi vei afla cine eşti!”

Am dezbătut atunci subiectul şi personal, am ajuns la concluzia că viaţa e într-adevăr condiţia pentru a exista, nu e însă suficientă pentru a fi. Suntem cei care ne dorim acest lucru. Cei care vrem cu adevărat să aflăm care e acea datorie pe care o avem. Probabil că atunci când o vom descoperi şi o vom îndeplini, vom fi!

Am descoperit recent că pe acelaşi zid, pe spate, se află un alt citat:

„Putem anticipa bucuriile Raiului doar exersându-le aici, pe Pământ!”

Acesta este textul celui de-al doilea citat. Să fie oare răspunsul întrebărilor ridicate de precedentul? Atunci, cum am putea anticipa acele bucurii? Iar dacă nu le putem anticipa, cum le-am putea exersa? Personal, tind să cred că avem totuşi multe de înţeles şi din acest citat. Eu văd acel Rai, dacă există, ca fiind ceva (nu reuşesc să îmi dau seama dacă e loc, stare de spirit…) unde fiecare dintre noi e fericit, fiind liber. Adică aşa cum şi-a dorit şi poate nu a putut fi aici, în viaţă.

Cele mai sincere lucruri în viaţă sunt sentimentele (curate). Aceasta este, zic eu, cheia dezlegării acestui citat. Bucuriile Raiului sunt, probabil, sentimentele pe care le-am dori acum şi probabil, nu le primim. Iar dacă mergem după zisele citatului de mai sus, pentru a fi fericiţi, ar trebui să exersăm aceste bucurii (sentimente) acum, în viaţă. Cred că aceasta este, deci, marea datorie a fiecăruia dintre noi. Să oferim sentimente curate celor care le doresc. Dacă noi oferim şi nouă ni se oferă, vom trăi într-un echilibru armonios şi astfel vom fi, nu vom exista doar!

Trăiţi-vă viaţa, bucuraţi-vă de ea, dar mai ales, simţiţi-o!

Reclame
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 4 so far )

  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • banner concurs pato.ro
  • Contul meu pe TPU.ro – Psihoyounger

    Raspunsul tau ajuta
  • Categorii

  • Sunt aici:

  • ONG

  • Autori

  • Bancuri :D

    La un bal, se duce unu' la o tipă: - Păpuşă, dansezi? - Da, sigur. - Păi, atunci lasă-mă pe mine să stau pe scaun. :))
  • Detaliul vieţii!

  • Citeşte şi…

    "Paste fericit!", pe Degetzica's Blog (25 Apr. 2011)
  • Susțin:

  • Ghici!

  • :x:x:x

  • Susţin:

    Spune NU drogurilor!
  • Filme

  • Arhivă sondaje

  • Reprezint Transilvania!

  • Promovează bunul simţ!

    Pro Blog

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...